Delia Matache are o carieră de succes în industria muzicii. Artista a debutat în showbiz în anii 90, alături de colegul său de atunci Nick. Cei doi au format trupa N&D, o formaţie extrem de iubită de public. În 2003 cei doi au luat-o pe drumuri separate, după patru ani de succes fulminant. Recent, cântăreţul şi-a găsit o nouă parteneră cu care speră să intre în topuri.
Unul dintre motivele care au dus la destrămarea trupei N&D a fost dorinţa Deliei de a avea o carieră solo. Dar iată că acum după mulţi ani Nick speră că va da lovitura cea mare.
Delia a fost schimbată de cine se aştepta mai puţin!
Artistul a înlocuit-o pe fosta lui colegă de trupă cu Bibi, o tânăra artistă care a devenit foarte repede un model pentru mulţi adolescenţi. Cei doi au colaborat şi au adus din nou în atenţia publicului o piesă extrem de apreciată.
Clipul a fost lansat pe 30 martie și are deja peste 250.000 de vizualizări.
„Piesa s-a născut în 1999, a fost premiată în 2000 drept cea mai bună melodie a anului. Mi-am dorit să fac un remake, pentru că melodia, și nu numai piesa asta, se ascultă și în ziua de azi, după 23 de ani. Acum toată lumea trebuie să știe că proiectul se numește nnd – „Nick never dies”. Într-o zi am primit un link de la fiica mea, în care cineva îmi cânta piesa – Bibi cânta refrenul pe TikTok. În prima fază nu știam despre ce era vorba, dar am zis că sună bine.