29/07/2021

Alexandra Stan a recunoscut! A furat mâncare la Survivor România, însă nu de la colegii ei, așa cum s-a speculat. Cântăreața a mers la Teo Show unde a făcut declarații despre competiția din Republica Dominicană.

Alexandra Stan a fost eliminată de la Survivor România din cauza problemelor medicale. Doctorii au decis ca artista să părăsească competiția pentru a nu-și pune în pericol sănătatea.

Alexandra Stan: “Sunt bucuroasă că am ieșit din acel cuib de șerpi”

Alexandra Stan a primit verdictul medicilor cu lacrimi în ochi, deși a fost nominalizată de mai multe ori spre eliminare, fiind deseori numită veriga slabă a Faimoșilor.

„Sunt foarte emoționată, nici nu cred că se aștepta cineva să nu plâng în momentul ăsta. Survivor România este o competiție foarte solicitantă din toate punctele de vedere. Noi suntem aici 100%, nu avem acces la familie, la prieteni, la telefon, la absolut nimic. Totul se întâmplă aici și acum, iar lipsa hranei ne face să fim și mai prezenți și să trăim și mai intens fiecare moment. Pentru mine asta a fost emisiunea vieții mele. Mi-am dorit foarte mult să merg cât mai mult în competiția asta. Rămâne o parte din mine aici. Mi-aș lăsa părți așa peste tot, amintiri”, a declarat Alexandra Stan înainte să părăsească emisiunea.

Ajunsă la aerport, Alexandra Stan a declarat că s-a bucurat să plece din acel “cuib de șerpi”, referindu-se la colegii ei.

Citește și: Majda, primele declarații după eliminarea de la Survivor: “La TV s-a văzut 20%”

Alexandra Stan a recunoscut că a furat mâncare

Lipsa mâncării a dus la numeroase conflicte în echipa Faimoșilor. Elena Marin a fost extrem de afectată când a văzut că i s-a furat mâncarea. Zanni a fost primul bănuit, iar mai apoi Alexandra Stan. Întrebată de Teo despre acest lucru, Alexandra Stan a recunoscut că a furat, dar nu de la Elena Marin.

“Nu am furat mâncarea Elenei, dar am furat foarte multă mâncare la Survivor, că asta înseamnă să fii supraviețuitor. Dar niciodată nu am furat de la colegi, ci pentru colegi”, a dezvăluit aceasta.

Alexandra Stan, eliminată de la Survivor România 2021: "Mi se rupe inima.."
Alexandra Stan, eliminată de la Survivor România 2021: “Mi se rupe inima..”

Aceasta a vorbit și despre relația pe care a avut-o cu Zanni, care nu s-a sfiint să îi spună de nenumărate ori că este slabă pe traseu. În ciuda acestor lucruri, cei doi au avut o relație bună.

“Zanni e ca un copil. Cu siguranță exista o conexiune între mine și Zanni. Dintre toți de acolo m-am conectat foarte bine cu el, poate și pentru că e foarte sincer, la fel ca și mine. Faptul că am fost slabă pe traseu m-a făcut foarte mult să bat în retragere”, a declarat Alexandra Stan la Teo Show.

Citește și: Cine este Marius Crăciun, noul concurent de la Survivor România

About Author

Daniela Ionașcu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *