Maria Băsescu a fost una dintre cele mai elegante și discrete prime-doamne pe care România le-a avut. În timpul mandatului de președinție al soțului său, ea a avut grijă ca fiecare apariție a ei să fie fără cusur. Și chiar a reușit să rămână în amintirea colectivă prin prisma diplomației sale.
Ca și-n perioada în carea fost prima-doamnă a țării, Maria Băsescu stă departe de lumina reflectoarelor. Dacă în perioada respectivă a mai dat 2-3 interviuri, acum soția lui Trăian Băsescu preferă să-și ducă traiul discret și demn, departe de cancan-uri. Se dedică, ca și atunci, familiei sale și are grijă să nu lipsească nimic nepoților.
De altfel, Maria Băsescu este văzută adesea la cumpărături, ori la locuri de joacă, alături de nepoții din partea celor două fiice ale sale. Fosta prima-doamnă adoră să aibă grijă de nepoții ei, așa cum a făcut-o și cu fiicele sale.
Citește și: Andra și Cătălin Măruță locuiesc într-o vilă de 1 milion de euro. Uite cum arată
Cum arată și cu ce se ocupă Maria Băsescu la 70 de ani
Fosta prima-doamnă a României și-a păstrat eleganța de odinioară. La cei 70 de ani ai săi, soția lui Traian Băsescu arată impecabil. Cu un ten lipsit de riduri și o siluetă sveltă, nimeni nu i-ar da peste 50 de ani. Ea esre acum o bunică fericită. Ea este mamă a fouă fete și bunică de patru nepoți, Maria Băsescu însă își păstrează același tonus, mereu cu zâmbetul pe buze, dar mereu discretă.

În urmă cu mai mulți ani, pe când soțul său era marinar, și nu om de politică, se plângea de singurătate.
„Și îmi plăcea foarte mult (n.r. să facă turism), pentru că totdeauna mi-au plăcut societatea, oamenii. Să fie mulți oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereți. Am stat foarte mult singură. E adevărat, la început am încercat să dau fetița la creșă, dar nu se adapta. Era mereu bolnavă și nu mânca. Așa că am rămas acasă. Singură. Soțul meu pleca mereu pe mare”, povestea Maria Băsescu.
Potrivit presei , Maria Băsescu a administrat o lungă perioadp de timp moștia pe care fiica ei, Ioana, o deținea ka Nana, Călărași, pentru care ar fi primit un salariu de 5.000 de lei. Acum, cel mai probabil, singurul ei venit este pensia. Soția fostului președinte al României încasează lunar suma de 700 de lei, o sumă, evident, foarte mică, dacă ar fi să o comparăm cu cea specială pe care o primește Traian Băsescu.
