08/02/2026

Monica Gabor a fost aspru criticată de internauți după ce ea și Irina Columbeanu, fiica ei, s-au pozat într-un avion privat. Se pare că nemulțumirile fanilor au apărut în legătură cu vestimentația fiicei lui Irinel Columbeanu. Dincolo de toate acestea, fiica adolescentă a Monicăi Gabor s-a răzgândit și în privința carierei pe care ar vrea să o urmeze.

Monica Gabor și Irina, fiica ei, locuiesc de aproape trei ani în Statele Unite ale Americii, alături de iubitul româncei, Mr. Pink. Cei doi au o relație de mai bine de 10 ani de zile și formează o adevărată familie. Din fotografiile pe care le postează pe internet, Monica și fiica ei adolescentă nu duc lipsă de nimic. Decizia de a se muta peste hotare a fost una foarte greu de acceptat pentru tatăl fetiței, Irinel Columbeanu, care nu și-a mai văzut fiica de multă vreme.

Monica Gabor și Irina Columbeanu, certate de internauți

Irina Columbeanu își șochează fanii cu fiecare apariție. Tânăra de 14 ani a devenit o adevărată domnișoară, iar pe zi ce trece seamănă tot mai mult cu mama ei. Mama și fiica au postat mai multe fotografii împreună pe rețelele de socializare, unde le-au dezvăluit internauților că se îndreaptă către Las Vegas, fiind amândouă într-un avion privat.

„O să fii mereu miracolul care îmi face viața completă”, a scris Monica Gabor în descrierea postării. „Frumoasele mele”, a fost reacția Ramonei Gabor, sora mai mică Monicăi, la vederea fotografiilor.

De asemenea, comentariile din partea internauților nu au încetat să apară. Însă printre sutele de complimente se află și multe critici la adresa Monicăi, despre care spun că nu o îmbracă adecvat vârstei pe fiica ei.

„Eu ca mama, nu că vreau să critic, dar nu mi-aș îmbrăca fata în așa fel! Frumusețea vine din interior nu din exterior la un copil”, „Sunteți frumoase însă să nu exagerăm”, „O înveți de mică să poarte fuste scurte”, sunt câteva dintre reacțiile internauților.

Citește și: Alexandra Stan a divorțat la trei luni după nuntă și a dezvăluit motivul: “Mă măritam cu oricine”

Ce spune Irinel Columbeanu despre relația cu fiica lui

Chiar dacă este departe fizic de fetița lui, fostul milionar de la Izvorani a mărturisit că reușește să vorbească des cu Irinuca. Irinel Columbeanu dezvăluia în urmă cu ceva timp că planul de viitor al Irinucăi este de a deveni medic.

„Irina este un copil cuminte, rebel atât cât i se permite. Idealurile ei sunt «under construction», acolo unde locuiește, de exemplu, unul curent este să fie prima la învățătură în clasa ei. Ceea ce mi-aș dori pentru ea să facă în viață coincide cu ceea ce mi-am dorit și mie: ceva care să conteze, nu numai pentru ea, ci și pentru ceilalți. Din acest punct de vedere, proiectul ei cu care eu sunt la curent este să facă medicina”, a precizat fostul milionar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *