19/03/2024

Oana și Viorel Lis se pregătesc să devină părinți! Nimeni au crezut că relația lor va dura atât de mult din cauza diferenței de vârstă, însă au demonstrat că atunci când există iubire, nimic nu mai contează. Acum, cei doi sunt pregătiți să-și mărească familie.

Deși Viorel Lis este la vârsta la care ar putea fi bunic, acesta o susține pe Oana în demersul său de a deveni mamă, la 42 de an. Ea este convinsă că la anul se va întâmpla acest lucru. Nu are niciun dubiu, mai ales că a încheiat toate procedurile necesare pentru primirea unui nou membru în viața sa.

Oana și Viorel Lis se pregătesc să devină părinți!

Oana Lis nu este însărcinată, ci ea și Viorel Lis vor adopta în curând un copil, după ce soția fostului edil al Capitalei a obținut certificatul și a făcut toate demersurile pentru a deveni mamă adoptivă.

„Mi-am luat certificatul de părinte adoptator. Eu când am luat era pe doi ani. Am înțeles că s-a schimbat legea și acum e valabil cinci ani și al meu. Acum este un program pe calculator care e în funcție și de profilul meu psihologic și aștept. Am stat până la 40 de ani de ani fără copil, pot să mai aștept și sunt convinsă că se va întâmpla lucrul ăsta. Eu dacă pornesc la un drum nu mai dau în spate. Sunt convinsă că la anul voi fi mămică”, a declarat Oana Lis, în exclusivitate pentru Redacția.ro.

”În opțiunile mele sunt și băiat și fetiță. O mamă care adoptă e la fel ca o mamă care naște. Poate tu-ți dorești băiat sau fată, dar ce vrea Dumnezeu. Am emoții când mă gândesc la lucrul ăsta. Mă gândesc deja că copilul deja trăiește, dar el nu știe că o să facă parte din viața mea și eu din viața lui”,  a mai spus Oana Lis.

Citește și: O tânără a născut un copil gigant. A fost nevoie de trei oameni pentru a-l scoate din burta mamei

Conștienți că viitorul lor copil va avea nevoie de spațiu și pentru a se bucura de o primire caldă, Oana și Viorel Lis au început să facă schimbări prin casă. Fostul primar al Capitalei și-a cedat și locul de dormit.

”Mă bucur de perioada asta și am început să fac schimbări prin casă, să fac loc în dulap. Și Viorel a cedat locul lui, acolo să doarmă copilul. Toate lucrurile astea trebuie pregătite din timp”, ne-a dezvăluit Oana Lis.

Oana Lis este hotărâtă să devină mamă

Oana Lis are 42 de ani, iar soțul ei, 77 de ani. Cei doi sunt căsătoriți din 2011, iar soția fostului edil al Capitalei a declarat în repetate rânduri că vrea să devină mamă.

Oana și Viorel Lis se pregătesc să devină părinți: "Am emoții deja!"

Pentru că nu s-a putut pe cale naturală, aceasta este mai hotărâtă ca niciodată să adopte un copil. Visul celor doi este pe cale să se împlinească, acum că actele s-au finalizat.

Citește și: Loredana, declarații indecente la Neatza: “Trebuie să mă dezbrac. Dar nu-i problemă la mine”

Nu o sperie nimic, nici măcar vârsta înaintată a lui Viorel. Oana este este de doi ani psiholog și are și propriul cabinet de consiliere. Momentan, ședințele le desfășoară online, din cauza pandemiei. În exclusivitate pentru Redacția.ro, Oana Lis a mărturisit că nu ia mai mult de 70 lei pentru o oră de terapie.

”Este o meserie bănoasă dacă te angajezi într-un spital. Îmi doream să mă angajez undeva la stat, dar cu pandemia…m-a blocat lucrul ăsta. Salariile la stat sunt în jur de 6.000 de lei (…) Eu am un preț foarte mic, adică la mine o ședință costă 70 de lei. În primul rând este și online, nu este același lucru cu a fi față-n față. La cabinet nu am avut decât doi clienți și apoi a început pandemia. Sunt psiholog începător, dar am experiența vieții și a lucrurilor pe care le-am trăit, asta o dată, și-n al doilea rând eu nu am credite, am casă, am mașină. Pentru mine banii ăștia…E o meserie, e normal să fiu plătită. În același timp pentru mine e ceva de suflet. Eu neavând copii, fac ceva din plăcere”, ne-a explicat Oana Lis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *