Roxana Vancea a devenit mamă pentru prima oară. Fosta asistentă TV a adus pe lume un băiețel sănătos și a oferit primele declarații după naștere și a publicat și o primă fotografie cu cel mic.
Vedeta a povestit experiența trăită, dezvăluind că se simte bine după naștere. Totodată, ea precizat că a născut la un spital de stat, natural.
Roxana Vancea, fără fițe de vedetă: “Am născut la stat”
Roxana Vancea și partenerul ei, Dragoș Paiu, au devenit în mod oficial părinți. Vedeta a născut un băiețel pe care abia așteaptă să îl aducă acasă, locul unde, de altfel. își dorește și ea să ajungă cât mai repede.
„Sunt bine, am născut natural, fără epidurală, fără nimic. Că bunica. Bebele a cântărit la naștere 3200 kg și are 51 de centimetri. Este sănătos. Sănătoasă sunt și eu. Am născut la stat, la Spitalul Filantropia. Doamne ajută! Vreau acasă!”, a delcarat ea pentru click.ro.
Ea a dezvăluit că nașterea a decurs bine, deși a avut o sarcină cu probleme:
„Eu am avut probleme cu sarcina și toată sarcina am avut un inel din acela de îți ține colul închis. Doctorița mi l-a dat jos aseară și din momentul în care se dă inelul ăla jos, pot să nasc oricând. Am înțeles că, având colul atât de scurt, nu o să am un travaliu foarte lung, dar sper să mă apuce într-un moment în care să ajung repede la spital”, a declarat Roxana Vancea, la Antena Stars, chiar înainte de naștere.
Citește și: Anda Adam a fost cerută în căsătorie de noul iubit: “A fost foarte emoționant, nu mă așteptam”
Primele imagini cu copilul
La scurt timp după ce a ajuns acasă, Roxana a publicat un videoclip în care apare și Ayan, băiețelul ei, semn că nu-și mai încape în piele de fericire.
Roxana Vancea și Dragoș s-au căsătorit civil în 2019 și au o relație așa cum și-au dorit. Vedeta a dezvăluit care că are o relație extraordinară cu Milan, băiețelul soțului său din relația anterioară.
Cât despre Milan (n.r – băiețelul soțului), îl ador, mă înțeleg de minune cu el, am o relație foarte faină. Mergem împreună peste tot, petrecem mult timp împreună, mergem la sală, la gimnastică. El iubește foarte mult dinozaurii și am descoperit o asemenea locație unde mergem destul de des, pentru el. Pentru că vedem că îi place foarte mult și asta ne bucură”, declara recent Roxana Vancea.